Amintiri (1): Pozele noastre si povestile lor

De la albumele grele cu poze alb-negru ale bunicilor am ajuns astazi la selfie-uri postate instant pe retelele de socializare, device-uri ce au camere cu multi megapixeli, filmari GoPro si prelucrari care iti pot insela simturile, insa toate acestea au in comun un lucru, acela ca spun o poveste, te pot face sa rememorezi clipa in care au fost facute, precum si trairile de atunci. Am fost pasionat de mic de fotografie, cu toate ca pe atunci aveam la indemana doar aparatul Smena al parintilor, care mai dadea din cand in cand rateuri si mai voala unele filme. Nu m-am lasat descurajat si am reusit totusi sa capturez (si cu ajutorul prietenilor) multe momente din tinerete, iar acest obicei s-a continuat si pe masura ce tehnica avansa si fotografia devenea din ce in ce mai accesibila.

Am pe hard mii de poze, iar chiar daca toate au importanta lor, unele spun mai multe ca altele, surprinzand momente inedite, inceputul unor prietenii de lunga durata sau decizii de cariera. Pe langa momentul propriu-zis care a fost surprins de obiectiv, la vederea unei poze imi amintesc si alte detalii din acea zi sau perioada, dorintele, grijile si pasiunile de atunci, contextul mai larg, sau alte persoane si relatia mea cu ele.

Sa luam deci cateva, spre exemplificare:

1

O poza de final de an de la Scoala Generala nr. 4, facuta imediat dupa ora de religie, motiv pentru care apare acolo si profesorul, pe langa invatatoarea noastra. Clipe in care o nota de 8 sau 9 era o adevarata tragedie, cand puteai sa iti iei palme peste cap si batai cu linia peste mana fara ca cineva sa considere comportamentul dascalului anormal, momentele in care descopereai incet-incet lumea si doreai sa stii mai mult, asteptarea vacantei in care puteai sa te joci si sa citesti in voie, iar apoi nerabdarea de a te reuni cu ceilalti si a le povesti aventurile. Cu toate ca au trecut aproape 25 ani de la acel moment si fiecare s-a dus pe drumul sau, cu multi dintre colegii de atunci am ramas prieten si in ziua de astazi.

2

Eu eram cel din stanga, langa prietenul meu Marius, care urma sa-mi fie alaturi in multe evenimente din viata, iar in dreapta de tot era Ionut, pe care de asemenea il vom mai revedea 🙂 Cu Marius faceam schimb de pachetele cu mancare, iar astfel toata lumea era fericita, chiar daca de acasa nu primeam ceva foarte variat. Era de asemenea vremea cand au aparut cornuletele cu ciocolata, cu al caror miros ne imbatam inainte sa le mancam…

3

La 5-6 ani fata de poza de mai sus, impreuna cu diriginta noastra, o profesoara de romana care ne-a socat pe toti prin faptul ca mesteca guma la ore si ne permitea si noua sa facem acelasi lucru si cu un nou amic comun, Victor, dobandit in gimnaziu 🙂

11828567_953287994712934_4604367996053119835_n

Impreuna cu Marius, Victor si Ionut la o aniversare a mea, la casa bunicilor. Tin minte exact cum la vremea respectiva eram toti pasionati de Starcraft, Heroes, Counterstrike si alte jocuri pe PC. Unii s-au mai vindecat intre timp, nu este insa si cazul meu 😛

11884983_953283344713399_6428214274774851990_o

Aproape aceeasi formula, din pacate fara amicul nostru Marius, stabilit in Franta. Diferenta intre poza aceasta si cea anterioara este de vreo 15 ani 🙂

4

Sa strecuram si o amintire din “liceu, cimitir al tineretii mele”, cand impreuna cu Gheorghe cautam sa gasim cea mai buna modalitate de a chiuli de la unele ore, fara a primi absenta. Cand vad o poza din liceu sau cu prietenul meu de atunci, ma gandesc instant la momentul in care l-am atras “de partea intunecata a fortei” si il luam cu mine la salile de internet, biliard, in locul unor ore plictisitoare tinute de niste profesori sictiriti. Spuneam pe atunci ca aveam o asa-zisa “inspiratie”, care de cele mai multe ori se adeverea, iar la orele la care lipseam nu se facea prezenta, lucru de care amicul meu s-a indoit la inceput. A fost nevoie doar de o jumatate de an ca Gheo sa preia initiativa, luand decizia sa plecam la unele ore, iar cand (minune!) nu eram de acord cu alegerea sa, imi lua mapa si haina din cuier pentru a fi sigur ca il voi urma 🙂 Momente de aur, iar cine ne-ar fi vazut atunci nu cred ca si-ar fi imaginat ca Gheorghe va fi acum politist ^^

5

Am luat permisul de conducere fix cand am implinit 18 ani, din prima, fara “spaga”, cum era moda la acea vreme, iar asta era unul din momentele in care conduceam Dacia familiei, aici fiind intr-o mica escapada pana la Pitesti, impreuna cu Victor. Ca fapt divers, pe vremea aceea, micii de la Dadulesti erau mult mai buni ca astazi 🙁

6

Trebuie spus ca pasiunea pentru sofat m-a ajutat atunci cand am ajuns student la Cluj, gasindu-mi usor de lucru si descurcandu-ma ca sofer pentru reprezentanta Suzuki, iar apoi, printre altele ca agent imobiliar si taximetrist. Aici era prima masina cumparata de mine, tot o Dacie, insa o varianta mai evoluata, care m-a servit cu incredere in momentul in care am deschis cu mari eforturi o firma la care am fost asociat cu alt amic.

Gradinarilor27

Anii studentiei, impreuna cu Cici, asociatul de care vorbeam, pe vremea cand ne luptam cu foamea si incropeam o gustare din “artefactele” gasite prin frigider. O vreme fara bani, dar si fara griji si responsabilitati. 10 out of 10 would do again (mai putin berea la pet) 🙂

1926219_425793407524308_1476064746_o

Pentru ca tot am amintit mai devreme de pasiunea mea, gaming-ul, pot spune sincer ca ma bucur ca acest lucru nu s-a schimbat de-a lungul timpului si am avut ocazia sa particip chiar la unele evenimente nationale sau internationale, aici de exemplu jucand Starcraft 2 la o competitie organizata de Esports Cluj, iar dupa 3 zile am terminat pe locul 2, pierzand la limita finala cu scorul de 2 la 3. Singurul regret este ca fenomenul acesta, al sporturilor electronice, nu era mai dezvoltat atunci cand eram mai tanar, pentru ca am credinta ca as fi reusit unele performante daca as fi inceput din timp aceasta cariera. Acum joc doar semi-competitiv, mai mult de fun, aspect care, la urma urmei, conteaza foarte mult.

DSC00096

O poza pe care am facut-o cu telefonul unui bun prieten, Calin, impreuna cu care am fondat Comanda-Caricaturi, site-ul care de 6 ani ofera caricaturi, portrete, picturi la cel mai bun raport pret/calitate din tara. Din pacate Calin nu mai este acum printre noi, insa nu voi uita niciodata serile petrecute cu el in care povesteam, spuneam bancuri, ne gandeam la oportunitati de afaceri si asa mai departe. L-am cunoscut cand a venit sa se angajeze ca sofer la firma de taxi de care pomeneam mai devreme, iar chiar dupa ce am vandut-o si nu am mai lucrat impreuna, am pastrat legatura si am devenit prieteni buni. Mai multe despre el, aici.

Am lasat la urma ce era mai important:

Mir 1

O mica excursie in natura, la Tarnita, impreuna cu Mirela, cu care ma aflam intr-o relatie de cateva luni. O zi frumoasa, distractie, optimism si incredere in viitor, care peste 10 ani s-a concretizat in:

Mir-21

Evident, nu putem uita de copilasii nostri cu blanita care ne-au facut viata mai frumoasa:

tricou

Am scris acest articol la provocarea Joker Event Club, agenție de servicii filmare, fotografie, sonorizare și lumini, pentru evenimentul tău. Dupa cum se vede, pozele sunt mai mult decat par, sunt o parte din noi, din viata noastra, sunt amintiri retraite de fiecare data cand le vedem, asa ca recomandarea mea este ca atunci cand se poate, la evenimente speciale, sa va folositi de astfel de profesionisti, pentru ca oricum in restul timpului ne descurcam cu ce avem 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *