Inca nu am habar cum am ajuns pe blogul asta, …

Comment on Auzi, da’… tu ai copii? by Iosif Barna..

Inca nu am habar cum am ajuns pe blogul asta, sau ce-o fi el, dar am , asa, un imbold sa scriu.
Prietene, eu am devenit tata la 40 de ani. Foarte tarziu, dupa standardele societatii romanesti traditionale. Dar evenimentul asta m-a invatat ceva. A fi barbat si a fi tata nu e acelasi lucru.
Cand sotia mea a nascut a facut varicela chiar in ziua in care a nascut. A fost o drama pentru noi. Daca vei cauta sa vezi implicatiile varicelei neonatale, chiar daca le vei intelege, tot nu vei putea intelege drama pe care am trait-o noi. Ei bine, ceea ce vreau sa-ti spun e ca dintr-o data a aparut in viata mea de barbat rational ceva cu care nu ma mai intalnisem niciodata pana atunci. Convingerea ferma ca sunt gata sa-mi dau viata din mine, fara sa clipesc, pentru copilul meu care se afla intr-un pericol de care eu nu-l puteam feri. Probabilitatea ca fetita noastra sa faca si ea varicela la doar cateva zile de la nastere era de 100%. Toti medicii ( am vorbit cu vreo 15) mi-au confirmat acest lucru si erau rezervati in sansele fetitei mele de a ramane fara sechele, cum ar fi meningita, pneumonie… iar astfel de cazuri au o mortalitate de 30%…. de la nenorocita si banala varicela pe care o face toata lumea. Dar cand ii atinge pe nou nascuti implicatiile pot fi extrem de grave.
In momentele alea am crezut ca innebunesc. Dintr-o data universul meu s-a prabusit. Casa pe care am construit-o, terenurile pe care le-am cumparat, masinile, afacerea pe care o rostogoleam, banii mei, nu mai insemnau nimic. Tot ce aveam eu nu o putea feri pe fetita mea care abia a venit pe lume si pe care am asteptat-o atata timp… iar medicii erau rezervati. Atunci am STIUT, cu subiect si predicat, logic daca vrei, cu respectarea principiului ratiunii suficiente daca o vrei si pe asta, ca daca viata mea ar fi putut-o salva pe fetita mea, mi-as fi dat-o bucuros, fara sa clipesc. Am STIUT ca sunt gata sa mor, daca moartea mea ar fi fost de vreun folos pentru ea. Pe ASTA, N-AM STIUT-O niciodata in toti anii mei de barbat brav si de succes. Nu, n-am stiut niciodata ca as putea fi capabil de asa ceva. Inainte, probabil ca as fi ridicat din umeri si as fi compatimit familia care trece prin asa ceva. Daca era cazul, as fi transmis niste condoleante patetice, prin care mi-as fi exprimat preocuparea pentru o suferinta pe care oricum nu o intelegeam …
A fi barbat nu e acelasi lucru cu a fi tata.
Iar cand subiectul discutiei sunt copiii, un barbat, care nu e tata, daca nu poate spune nimic constructiv ar face bine macar sa taca. La fel si o femeie care nu e mama.
Aceasta este experienta mea si stiu precis ce am stiut cata vreme am fost barbat si ce stiu cata vreme sunt tata.
Acesta este motivul pentru care te intalnesti cu „cel mai jenant argument dintre toate ” despre care, spui dumneata, ” De obicei e folosit de proști, dar se mai scapă la el și câte-un om inteligent, ceea ce e grav”.
Nu e grav prietene. Nici cand il spun prostii si cu atat mai putin cand il spun inteligentii.
Pentru ca exista intr-adevar un „salt” in cunoastere la care nu ai acces decat dupa ce ai facut saltul respectiv. Stiu ca iti pare incredibil ce spun insa nu are relevanta ceea ce ti se pare. la fel mi s-a parut si mie si acum…nu mi se mai pare.
Dar ai adresa mea de mail. Candva, daca o sa ai copii si daca o sa-ti schimbi punctul de vedere, sa nu uiti sa-mi spui si mie. M-as bucura.
Despre incadrarea mea filozofica nu are rost sa discut. Nu sunt un om religios . Si nici despre specializarea mea. Ar insemna sa fac un apel la autoritate. Iar un om care stie cu ce se mananca logica si teoria argumentarii, nu face asa ceva.
Sanatate.

Iosif Barna. Also Commented

Auzi, da’… tu ai copii?
E debilitate pa dracu.
Mama mea a a vut inca opt frati. Si, la dracu, nu erau penticostali.
Au trecut prin foametea din ’46, ’47, au mancat mamaliga cu ceapa, au muncit pamantul si au trait exclusiv din agricultura – muncita fizic. Iar cand seceta le-au lat pana si singura sursa de hrana, au facut foamea, au lungit zama si n-au mai aruncat coaja cartofilor… si tot n-au murit. Ba au ramas dupa ei 36 de copii din care mai bine de jumatate au facut studii superioare si toti si-au intemeiat o familie. Astazi, cand ne intalnim, o data la doi ani, suntem peste o suta de oameni.
Viata nu sta si nici nu poate fi cuantificata in nivelul de trai.
Cand o duci bine, traiesti cu impresia ca toti ar trebui sa se screama sa se incoloneze in reguli. Ei bine, nu-i asa.
Iti dai seama ca nu-i asa cand ajungi cu spatele la zid. O sa sapi santuri, o sa mananci mamaliga cu ceapa si daca n-ai incotro o sa umbli descult, dar de murit nu se moare din asta.
E doar o groapa prin care treci.
Saracia e relativa. La fel si bogatia. Cand parintii nostri au ajuns sa fie plimbati cu masini de ultima generatie, la caldura, iarna, sau clima, vara, si cand ne povestec prin ce vremuri au trecut ei si cum umblau desculti neavand ce incalta…. le multumim ca din experienta lor ne-au descoperit fata unei lumi pe care noi n-am fi avut cum s-o cunoastem sezand in cur la volanul unei skoda octavia sau mercedes
Toti fratii mamei, cei care mai traiesc, sunt acum oameni bogati. Oameni care au mai mult decat si-au putut imagina vreodata ca vor avea in saracia anilor 46-47
Saracia si bogatia sunt relative. Viata, copiii si parintii, nu.

Fratilor, invatati sa nu va frece pe voi grija cum traiesc altii.
Daca puteti, ajutati-i.
Daca nu, macar taceti din gura, ca oricum nu le dati voi sa manance.