Despre imobiliare si Cluj (3)

Dupa ce am citit pe net un articol despre imobiliare (prezenta cazul unei cliente ce se plangea de comisionul care i se parea prea mare) mi-am adus aminte de anii in care am practicat meseria aceasta, cu toate beneficiile si dezavantajele aferente, dintre care o parte le-am relatat deja aici.

Evident, am trait multe alte intamplari legate de acest domeniu, trebuie sa recunosc din start ca exista si agenti neprofesionisti, care cu siguranta nu fac cinste acestei meserii, insa exemplele negative din partea cealalta a baricadei sunt mult mai numeroase… Sa lamurim un lucru: nimeni nu te obliga sa lucrezi cu agentiile imobiliare pentru a realiza o tranzactie, indiferent ca esti cumparator sau vanzator. In momentul in care pui o oferta pe piata si un agent te suna intreband daca esti dispus la o colaborare poti sa refuzi, iar in cazul in care esti vanzator, poti spune ca accepti clienti adusi de agentie, dar nu vei plati comision. Este decizia agentului daca iti va prezenta/promova oferta, iar in cazul unei tranzactii va sti de la inceput ca va primi comision doar din partea cumparatorului, caz in care te poate refuza si el la randul sau si nu te va mai suna vreodata. Decizia mea era sa refuz colaborarile de genul acesta, nefiind un masochist caruia ii place sa lucreze pe jumatate de suma, in timp ce altii au de castigat de pe urma muncii mele. Din pacate mi-a fost dat sa am de-a face cu tot felul de personaje, care pur si simplu ma injurau direct la telefon sau imi dadeau asa-zise lectii de etica profesionala si multe altele. Mai periculosi ca acestia sunt clientii care zambesc fals si se gudura pe langa agent doar-doar i-o ajuta si pe ei sa realizeze o tranzactie, iar cand aceasta are loc, incearca sa plateasca mai putin sau chiar deloc.

Un exemplu elocvent de asemenea personaj este Felicia Negrea Liana (sper sa nu gresesc numele), o “doamna” care a apelat la colegul meu de atunci, Dorin Buturca, pentru a-i gasi un chirias pentru un spatiu comercial detinut de aceasta pe strada Sesului din cartierul Manastur. Ne-am deplasat amandoi la locatie, unde am povestit pe larg cu respectiva clienta, mai ales ca aceasta mai colaborase cu Dorin in trecut. Spatiul se preta pentru un restaurant, pizzerie, dispunand si de o curte ce putea fi amenajata partial ca terasa, iar pretul se invartea pe undeva in jurul sumei de 600 euro lunar.

sesului

Cum ne imparteam responsabilitatile in acel parteneriat, chiriile si spatiile comerciale erau in grija mea, iar colegul mai in varsta cu 20 ani se ocupa preponderent de terenuri sau de apartamente ale cunostintelor. Pentru cei care se grabesc sa strige “ce face agentul pentru comisionul ala?” o sa descriu pe larg ce presupune munca unui agent in imobiliare:

In cazul de fata pornim cu deplasarea initiala, notat toate datele despre locatia respectiva, realizat poze ale acesteia, discutat detalii legate de pret, destinatie etc. Dupa aceea se face o compilare a materialelor si se incepe promovarea ofertei respective. Aceasta se face pe site-ul propriu al agentiei, in anunturile de mica publicitate, pe site-urile de imobiliare etc. Evident, procedura este repetata pentru fiecare dintre ofertele unui agent, care ideal sunt de numarul zecilor sau chiar sutelor. Bineinteles, acestea trebuie reactualizate periodic, verificat valabilitatea acestora si suplimentate in permanenta cu altele noi. In majoritatea cazurilor unii clienti care acceptau sa colaboreze cu mai multe agentii isi puteau vedea imobilul promovat sub zeci de modalitati diferite de catre fiecare dintre acesti intermediari. La o adica, aceasta este si atitudinea corecta, clientul avand de platit doar unei singure parti, cea care reuseste sa definitiveze tranzactia. Nimanui nu-i pasa cat de mult s-a zbatut un agent pentru o oferta, cati clienti a dus la locatia respectiva, cate telefoane a dat etc, atata timp cat scopul final, acela de a incheia o inchiriere/vanzare nu a fost atins. Am trecut prin asta in multe alte cazuri, insa asta e jocul si astea sunt regulile lui, cine doreste un venit stabil (insa in multe cazuri mai mic decat media incasarilor la finalul unui an in imobiliare) nu va fi incantat de a lucra intens, chiar si in weekend, fara a avea garantia ca munca ii va fi rasplatita in vreun fel, insa nici nu va cunoaste satisfactia pe care o da o tranzactie incheiata cu succes si comisionul incasat (de ordinul sutelor sau chiar miilor de euro).

Revenind la Felicia Negrea si spatiul respectiv, in urma promovarii de catre mine a acestuia au aparut si primele persoane interesate. Prima data discutam cu fiecare la telefon, iar daca locatia se preta pentru ce afacere ar fi dorit dansii sa isi deschida, ii invitam la o intalnire, unde obligatoriu se semna un contract de intermediere intre agentie, reprezentata de mine in calitate de agent si client. Contrar multor pareri neavizate, acest contract NU obliga clientul la a plati ceva agentiei daca oferta prezentata nu este pe placul sau, insa il obliga la plata comisionului convenit in cazul in care va inchiria/cumpara acel imobil/teren, chiar daca o va face prin intermediul rudelor sale de exemplu. Dupa semnarea actelor ne deplasam la adresa, unde o chemam si pe proprietara. Clientul putea viziona oferta pe viu si adresa intrebari direct proprietarului, iar eu intervenind unde era cazul. Cu unii clienti porneam apoi la vizionararea altor oferte, unii optand pentru alte locatii, iar altii cautand in continuare (nu doar cu agentia noastra, evident).

Dupa 3 sau 4 clienti carora le-am prezentat oferta s-a gasit unul cu adevarat interesat, care dorea sa-si deschida un mic bar/restaurant/terasa, motivand alegerea prin faptul ca avea experienta de ani de zile lucrand in strainatate intr-un asemenea local si ar putea sa faca o afacere similara sa functioneze si aici. S-a negociat putin si la pretul chiriei, ajungandu-se la suma de 500 euro lunar, din care comisionul ar fi fost de 250 euro din partea ambelor parti, separat, practica generala a agentiilor fiind de a percepe jumatate din chiria pe o luna. Clientul, un “smecheras” de Italia, dupa cum aveam sa vad, a inceput prin a-mi sugera “sa ne intelegem” asta insemnand plata la negru a serviciilor, direct catre agent, fara ca firma sa afle de acest lucru, iar astfel suma “palmata” ar fi fost mai mica, insa la fel sau putin mai mare ca procentul meu initial. Avand in vedere ca omul imi propunea 200 euro “ai mei” iar comisionul care i se percepea era de 250, i-am explicat ca nu are rost sa complicam cu asa ceva, stia de comision de la inceput, semnase contract etc. In fine, omul se lasa pagubas si zice ca e ok si asa, urmand sa definitivam tranzactia in seara aceea, la locatie, impreuna cu proprietarul.

Ne-am prezentat cu totii la ora stabilita, eu impreuna cu colegul, clientul impreuna cu nevasta-sa, iar Felicia Negrea impreuna cu unul sau doi domni mai in varsta (a trecut ceva vreme, nu mai retin exact), pe care i-a prezentat ca fiind coproprietari ai spatiului respectiv. Trecand peste formalitati, se discuta scurt despre spatiu, era evident ca tranzactia era ca si incheiata, insa individul, viitorul chirias, al carui nume nu il retin (am problema asta, nu prea retin numele oamenilor de 2 parale) aduce problema comisionului: “Sa vedem acum cum facem si cu comisionul la agentie”. De bine, de rau am vazut destule la viata mea, insa tupeul iesit din comun al acestor… vietuitoare cu greu poate fi egalat, acestia discutand, DE FATA CU NOI, cum sa evite plata catre agentie. Dupa cateva clipe in care am crezut ca nu inteleg bine ce se discuta, am intervenit: “Voi chiar discutati de fata de noi cum sa ne furati?” “Nuuuuuuu!” a venit replica acuzatilor, pentru ca oricarui roman, fie el cat de hot sau nesimtit ar fi, nu ii place sa i se spuna pe nume. Unul din domnii care o insoteau pe Negrea, un batranel cu spume la gura, s-a lansat intr-o ametitoare teorie a chibritului, in care, incercand sa para inteligent, ne explica cum comisionul nostru este exagerat, cum noi nu putem reprezenta interesele ambelor parti, cum in Occident asa si pe dincolo (probabil singura experienta a dansului cu acest Occident era in livada cu portocale sau capsuni). Cea care ne chemase, Felicia Negrea, statea “cuminte”, nu se baga in discutie, insa saliva vizibil la gandul ca va trebui sa plateasca mai putin sau deloc.

Batranelu’ nebunelu’ sustinea ca el nu stia ca doamna ne chemase si ca el nu ar fi fost de acord, bla bla bla. Exact genul de individ caruia chiar daca i se explica cu argumente, nu pricepea si gata:
1. Am fost chemati sa facem o treaba, ne-am facut-o, nu e treaba noastra ca nu s-ar intelege asociatii intre ei, “chipurile”
2. Prin faptul ca i-am si gasit client, comisionul perceptul este insignifiant fata de banii pe care ii va primi lunar, in caz contrar putand ramane cu spatiul neinchiriat luni de zile
3. Asa-zisele sale argumente sunt nule, am reprezentat cu diligenta interesele ambelor parti, am facut tot posibilul sa oferim fiecaruia ceea ce isi doreste, in cele mai bune conditii.

Ca fapt divers, trebuie sa mentionez faptul ca desi se spune ca exista agenti care trag de pret pentru a obtine un comision mai mare, va spun ca interesul unui agent este in primul si in primul rand sa incheie tranzactia, ceea ce inseamna de foarte multe ori ca el trebuie chiar sa militeze pentru un pret mai mic, pentru ca x % din mai putin e tot timpul mai mare ca x % din nimic 😛 Un exemplu in acest sens, comisionul de 2% in cazul vanzarii unui apartament de 65.000 euro e groaznic de similar cu cel obtinut daca apartamentul se vinde cu 60 sau 70 mii euro…

Revenind insa la dobitoacele imobiliarele noastre:

Devenise deja clar ca Felicia Negrea era complice la aceste manifestari, iar mosul urla de-a dreptul ca noi suntem hoti ca indraznim sa le cerem bani!!! Clientul propune din nou “sa ne intelegem” dupa metoda romaneasca, chestie care ii gadila auzul domnului cu simpatii comuniste cand cine stie cate pachete de kent strecurase pe sub mese pentru a primi una sau alta. Daca inainte nu m-a deranjat atat de mult incercarea clientului de a da “spaga” (la o adica sunt destui agenti care pot fi cumparati ca ultimele curve de pe centura), acum propunerea m-a facut sa vad rosu in fata ochilor. In general am un autocontrol exemplar, format mai ales in anii de taxi, cand mi-a fost dat sa cunosc o gramada de bizoni ai traficului, insa in momentul acela eram pe punctul de a-i aplica un cap in gura mosului guraliv, care incerca sa ne explice de ce dansii vor sa ne fure pe fata si de ce meritam sa patim asta. “500 euro sunt o gramada de bani, domne’, e prea mult 500 euro sa va dam” imi rasuna si acum latraturile respectivului.

Buturca a incercat la randul sau sa aduca argumente de bun simt si sa il calmeze pe mosulica cel isteric, insa si eforturile sale au fost in zadar. Vazand ca nu ne putem intelege in niciun fel cu asemenea specimene taratoare, am plecat, nu inainte de a-i avertiza ca au semnat un contract si ca gestul lor va avea urmari legale. Din pacate contractul era semnat doar cu viitorul chirias, fapt speculat imediat de acesta & batranelul capos: “Pai bun, atunci platim ala intreg si nu vedeti nimic din partea cealalta” ori alta idee mareata: “Declaram chiria 1 milion si primiti jumatate din ala”. Le-am spus ca daca asta doresc, pot sa declare chiria si 1 leu, insa evaziunea fiscala facuta astfel i-ar costa mai scump ca amaratul de comisionul pe care il datorau.

Am plecat, in zilele urmatoare am tot primit telefoane de la respectivii, in principal baietasul de Italia fiind foarte insistent, totul pentru a nu plati comisionul intreg. In cele din urma, analizand optiunile pe care le aveam si regretand ca nu am avut un contract cu proprietarul (NU MERGETI NICIODATA “pe incredere”), am acceptat sa primim cate 200 euro din partea fiecarei parti, in loc de… 250 🙂 Asta a fost deci pretul demnitatii unor oameni care se impaunau ca mari afaceristi si proprietari, 50 euro amarati. Pentru asta au trebuit sa se dea in spectacol si unii si altii, in loc sa fie multumiti ca un spatiu nefolosit timp de vreo jumatate de an a inceput sa le produca bani, respectiv ca au fost dusi la o locatie perfecta pentru activitatea pe care doreau sa o desfasoare, iar chiria era una decenta.

Evident, asta este doar una din povestile de la imobiliare, atat eu cat si colegii mei trecand printr-o multime de situatii, mai mult sau mai putin fericite. Cei care nu au tangenta cu aceasta munca sunt tentati sa creada ca sumele pe care le au de plata sunt prea mari sau si mai rau, sa injure agentii care desfasoara aceasta activitate. Sigur, unii isi merita injuraturile, insa aceia oricum nu au un viitor lung in firmele unde lucreaza, dar repet, pentru fiecare comision “nesimtit” incasat de un agent, acesta alearga degeaba pentru inca 10-15 clienti, iar ultimul lucru de care are nevoie este ca cineva sa se miorlaie pentru 50 euro, mai ales atunci cand isi face treaba ca la carte…

3 thoughts on “Despre imobiliare si Cluj (3)

  1. Pingback: Amintiri cu de toate (4): primele telefoane - De toate frate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *