Sanatate in Romania (1): la analize

Prin 2006-2010 am avut o firma de taxi iar atat ca sofer cat si pentru postul de coordonator transporturi erai obligat sa iei avizul medical anual. Totul ok, transporti persoane, ai o obligatie, nu am avut nimic impotriva. Problema era ca pierdeai practic 7-8 ore!!! in timp ce te plimbai cu alti colegi de suferinta prin spitalul de stat acreditat sa desfasoare aceasta umilinta in cadrul legal. Asta se intampla dupa ce veneai dimineata la prima ora, nemancat… Multe din analizele de atunci nu aveau nici o relevanta, se faceau raze pentru TBC si se lua sange doar pentru a verifica daca ai sifilis, nici vorba de alte date mai importante, cum ar fi nivelul de calciu sau fier din sange…

In al doilea sau al treilea an in care a trebuit sa trec prin procedura asta cretina (care mai si costa ceva bineinteles) am nimerit peste un asistent tanar, care nu imi gasea nicicum vena. Pana atunci nu am mai avut probleme, mereu am fost oripilat de ace/sange & stuff, dar nu mi s-a facut niciodata rau, insa in clipa aceea am fost cel mai aproape de un lesin. Cand l-am vazut pe ala cum se fastacea si imi tot schimba garoul de pe o mana pe alta (e drept, nu mi se vad chiar asa bine venele, insa alte asistente s-au descurcat fara probleme) am inceput sa transpir si sa respir intr-un ritm din ce in ce mai accelerat. Ca sa-mi fac cumva curaj i-am zis ceva de genul: “Luati odata acolo!” La care tipul indignat: “Pai daca iti sparg o vena sa vezi cum sare sangele din tine!” In momentul ala m-am inmuiat tot si se pare ca m-am albit la fata din moment ce s-a speriat si asistentul care mi-a adus apa, m-a pus pe un pat etc.

1_mare_seringa-gigant,-35-cm,-plastic

L-am asigurat ca sunt sanatos, ca nu o sa fie nici o problema cu analizele, sa bifeze acolo ca sunt ok si gata… Era clar ca si el vroia sa scape de treaba asta la fel ca si mine, insa se plimba dintr-o parte in alta si repeta: “Dar e nevoie de sange acolo la dosar, trebuie sa am” S-a oprit la un moment dat si s-a uitat spre alt tip din cabinet, un sofer de tir de vreo 2 m si 130kg, caruia ii luase deja proba: “Nu vrei sa mai dai o seringa pentru domnu’?” Individul s-a conformat fara probleme si din moment ce am primit avizul, se vede ca a fost si sanatos 😛 Traiasca solidaritatea intre soferi!

Ca fapt divers, i-am zis dupa ce am iesit din cabinet, ca dupa ce termina cu restul examinarilor ii dau cata bere vrea pentru a-si recupera lichidul vital, insa matahala a zis pe un ton grav ca nu bea niciodata (ori ceva probleme personale, ori interdicitii religioase, nu mai stiu exact) 🙂

Oare pe cand vedem si la noi asa ceva?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *