La multi ani Blogal Initiative!

Pe 6 iunie s-au implinit 5 ani de campanii Blogal Initiative, la unele din ele participand si eu, ba chiar si castigand ocazional premii. Provocarea de acum te pune in postura de a fi seful acestei initiative de dezvoltare a blogosferei si sa gandesti o strategie pentru urmatorii ani.

Avand in vedere succesul real al platformei si rezultatele obtinute:

5-ani-de-blogalinitiative

cu siguranta nu este nevoie de schimbari drastice, doar de ajustari si finisari.

Un aspect de care m-as ocupa ar fi transparenta procesului de jurizare, pentru a raspunde la intrebarile unor participanti ce au contestat unele decizii dar si pentru a le arata bloggerilor unde fac bine si unde gresesc, ce apreciaza cei de la Blogal Initiative si ce apreciaza companiile partenere etc. In lipsa unui regulament de participare bine pus la punct si a unei transparente mai mari in luarea deciziilor, unii participanti s-au simtit descurajati de a mai participa, mai ales ca nu au primit nici feedback la comentariile facute pe aceasta tema. Stiu, multi chiar se plang pe nedrept de unele lucruri, iar chiar daca in opinia mea aranjamentele triviale privind castigatorii ies din discutie, de cateva ori m-am lovit si eu de aspectele semnalate mai sus. Un exemplu ar fi articolul acesta, care a luat locul 2 in preferintele juriului, insa avand in vedere ca atunci s-a practicat un sistem in care prietenii sau concurentii mai vechi pur si simplu se votau unii pe altii, nici macar nu am prins top 6 final. In alta ocazie a fost desemnat castigator un articol al unui autor plin de imaginatie, dar care nu respecta cerintele campaniei si mai sunt cateva exemple pe aceasta linie. Inteleg ca nu poate fi totul perfect si ca mereu vor exista doar cativa castigatori, in timp ce sunt zeci sau sute de participanti, dar as lucra la capitolul acesta, pentru a nu lasa loc de neintelegeri si/sau interpretari.

Cel mai mare succes il au in mod evident campaniile ce au castiguri garantate, as face tot posibilul sa maresc numarul acestora si sa sugerez partenerilor sa ofere mai multe premii, in loc de doar cateva mai substantiale, pentru simplul fapt ca astfel si ei vor avea de castigat printr-un reach considerabil mai mare, iar castigatorii vor contribui si in mod direct la formarea imaginii pozitive, de exemplu compania X ofera tuturor blogerilor un tricou cu logo-ul sau si un bax de bere, oare cate sute de oameni nu ar lauda aceasta initiativa si o vor impartasi cu prietenii, poate chiar in timp ce vad impreuna un meci al nationalei? 🙂

As lucra si la partea de Gift Shop, oferind o varietate mai mare de produse, fie ele si simbolice, dar care sa permita si unui participant ce nu a castigat nimic in alte ocazii sa ramana cu o amintire frumoasa legata de un sezon, de multe ori participantii raman cu puncte nefolosite, eventual sa existe optiunea de a porta o parte din acestea sezonul urmator, sau a fi transformate automat in… ceva 😛

In final, avand in vedere succesul indiscutabil al Blogal Initiative, dar si volumul mare de munca implicat, m-as gandi in mod serios la extinderea echipei, oameni talentati si dornici de implicare s-ar putea gasi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *